Miscarea iacobita a durat un secol, de la indepartarea lui Iacob II de pe tronurile Angliei, Scotiei si Irlandei, in 1688, pana la moartea nepotului sau, Bonnie Prince Charlie, in 1788. Aceasta a reprezentat o foarte serioasa amenintare dinastica pentru patru monarhi britanici (William al III-lea, Regina Ana, George I si George II), de la Revolutia din 1688, pana la infrangerea ultimei rebeliuni importante, odata cu batalia de la Culloden, langa Inverness, de pe 16 aprilie 1746. La momentul urcarii lui George III pe tronurile britanice din 1760, cauza iacobita se afla intr-un declin serios. Fiul lui Iacob II, James Francis Stuart (Batranul Pretendent sau auto-intitulatul Iacob III), era un personaj neglijabil care nu se mai bucura de sprijinul niciunei Puteri europene. La doi ani dupa moartea sa, din 1766, Papa l-a recunoscut pe George III ca rege legitim al Angliei, Scotiei, tarii Galilor si Irlandei. Fiul cel mai mare al lui Iacob III, Carol Edward Stuart (Tanarul Pretendent, care se auto-intitula Carol III), a trait pana in 1788, insa a devenit un om parasit si un alcoolic fara de urmasi directi. Fratele sau mai tanar, Henry Benedict Stuart se intitula Henry IX, dar nu a facut nici un efort pentru a accede la tronurile britanice. El a intrat in ierarhia bisericeasca catolica, devenind episcop apoi cardinal, si a incetat din viata, fara nici un mostenitor, in anul 1807. In decursul a 10 ani, toate documentele de familie ale Stuartilor au fost predate lui George IV, la Londra si acum se afla la Arhivele Regale ale Reginei (Queen's Royal Archivel) de la Palatul Windsor.
-
Autor:
Costel Coroban
-
Editura: Cetatea de Scaun
-
Colectie:
Istorie
-
Anul aparitiei:
2011
-
Numar pagini:
278
Comanda:
- On-line: accesand butonul "Adauga in cos" (este necesara logarea in contul dumneavoastra de pe librarie online)
- Telefonic: la numarul de telefon 0765.486.798